Experiența de la Insula Iubirii poate să despartă un cuplu și să formeze noi conexiuni. Pare-se că de data aceasta o ispită feminină a fost fotografiată ținându-se de mână cu unul dintre concurenții acestui sezon de la Antena 1. Cei doi au mers în stațiunea Costinești, fiind surprinși la ceas de seară, în timp ce merg să se distreze.
Ispita Mădălina Maricuț (25 de ani) a fost fotografiată în prezența concurentului Dani de la Insula Iubirii. De-a lungul edițiilor, telespectatorii au putut urmări evoluția cuplului Maria – Dani, partenerii fiind separați în vile diferite. Ispita feminină și-a concentrat atenția asupra concurentului și, pare-se, în cele din urmă, ar fi destabilizat suficient cuplul. Recent, cei doi au fost văzuți împreună în stațiunea Costinești. Deși emisiunea nu a ajuns la final, cei doi se afișează în public, în timp ce se țin de mână. Pe platforma Tik Tok circulă imagini cu cei doi, din vacanța petrecută la malul mării.
De altfel, nu este prima oară când sunt fotografiați împreună. Ispita Mădălina și concurentul Dani au mai fost văzuți într-un centru comercial din Capitală. Vezi AICI imaginile.
CANCAN.RO vă dezvăluia, în exclusivitate, agresiunile fizice la care ar fi fost supusă Maria chiar de fostul ei partener, Dani. Cei doi au format un cuplu timp de cinci ani și, așa cum mărturiseau la testimonialele de la Antena 1, s-au despărțit de 37 de ori. Concurentul de la Insula Iubirii ar fi lovit-o fără milă pe cea care i-a fost parteneră, pe motiv că nu i-ar fi plăcut tonul cu care i se adresa. Ulterior, concurenta de la Antena 1 ar fi mers la Poliție, pentru a depune o plângere, fiind speriată de gestul crud al tânărului. AICI se regăsesc detalii și imagini cu un puternic impact emoțional.
Sursă foto: Tik Tok